sâmbătă, 18 mai 2013

Nava Flaminia, distrusă parţial într-un incendiu, a acostat în Portul Constanţa


"Nava portcontainer MSC Flaminia, sub pavilion german, s-a aflat în rada Portului Constanţa, la aproximativ opt mile marine de intrarea în port, de la sfârşitul lunii martie şi aşteptă aprobări de la autorităţile române pentru a fi decontaminată de deşeuri periculoase şi reparată la Şantierul Maval Daewoo din Mangalia, după ce a luat foc în largul Oceanului Atlantic, în 2012.
"Gândul" a relatat că între cele 2.876 de containere pe care nava MSC Flaminia le transporta, în luna iulie 2012, de la Charleston, SUA, către Antwerp, Belgia, în jur de 150 conţineau substanţe chimice clasificate ca deşeuri periculoase. În incendiul provocat de o explozie la bordul navei au fost distruse sau deteriorate parţial aproximativ 120 de containere cu astfel de substanţe, declara prefectul de Constanţa, Eugen Bola, pentru "Gândul".
Acum, la bordul navei se află practic un amestec mâlos, denumit şlam, care a rezultat din amestecul resturilor de zeci de substanţe chimice din containere cu apa de mare folosită la stingerea incendiului şi cu agenţii de stingere. Decontaminarea principală a avut loc în Germania şi apoi în Danemarca, unde au fost extrase de la bord 30.000 de tone de lichide şi apă de mare.
"Ce nu s-a putut extrage a rămas pe fundul containerelor şi al navei, un fel de mâl, de nămol. Nemţii ne-au trimis lista cu substanţele care se găsesc acolo, buletinele de analiză, noi le-am comparat cu analizele noastre”, a explicat prefectul Bola."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu